Iranul a anunțat joi suspendarea completă a traficului prin Strâmtoarea Ormuz, pe fondul intensificării tensiunilor din Orientul Mijlociu și al confruntării cu Statele Unite, informează France24 și Reuters.
Decizia a fost comunicată de Autoritatea pentru Strâmtoarea Golfului Persic (PGSA), instituție creată recent pentru administrarea acestei rute maritime. Potrivit reprezentanților săi, măsura a fost adoptată ca răspuns la ceea ce Teheranul califică drept „agresiuni ale forțelor americane în regiune”, după anunțul făcut anterior de armata iraniană, transmite adevarul.ro citat de Știri.md și LiberNews.md.
„Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă până la o nouă decizie”, a transmis instituția într-un mesaj publicat pe rețeaua X.
Totodată, comandamentul militar comun al Iranului a precizat că restricțiile vizează atât petrolierele, cât și navele comerciale. Conform Reuters, autoritățile iraniene au avertizat că orice ambarcațiune care va încerca să tranziteze zona riscă să fie atacată.
Rută strategică pentru comerțul energetic mondial
Strâmtoarea Ormuz reprezintă singura legătură maritimă dintre Golful Persic și Golful Oman și este considerată una dintre cele mai importante căi de transport energetic din lume.
Prin această zonă trece peste o cincime din exporturile globale de petrol și gaze naturale lichefiate. State precum Iran, Irak, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite utilizează această rută pentru livrarea hidrocarburilor către piețele internaționale.
O mare parte a transporturilor este destinată țărilor asiatice, inclusiv Chinei, Indiei, Japoniei și Coreei de Sud, motiv pentru care orice blocaj în zonă poate influența direct prețurile energiei la nivel global.
În primele luni ale anului 2026, atacurile și amenințările la adresa navelor comerciale atribuite Iranului au redus cu peste 95% traficul prin strâmtoare, generând una dintre cele mai importante perturbări ale aprovizionării mondiale cu petrol și contribuind la scumpirea resurselor energetice.
Criza, declanșată de atacurile asupra Iranului
Actualul conflict a izbucnit pe 28 februarie, după ce Statele Unite și Israelul au lansat atacuri asupra unor obiective guvernamentale și militare iraniene. În urma operațiunii, liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, aflat la conducerea țării de aproape patru decenii, a fost ucis.
Autoritățile iraniene susțin că bombardamentele au provocat și numeroase victime civile. Potrivit acestora, cel puțin 175 de persoane, majoritatea copii, și-au pierdut viața după ce o școală primară de fete din sudul țării a fost lovită accidental.
Ca reacție, Iranul a lansat atacuri cu rachete și drone asupra Israelului și a unor baze militare americane din regiune, inclusiv din Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite.
În lunile care au urmat, Strâmtoarea Ormuz s-a transformat într-un punct-cheie al confruntării. După mai multe incidente care au vizat nave comerciale și în contextul eșecului negocierilor dintre Washington și Teheran, circulația maritimă a fost restricționată în repetate rânduri.
Anunțul făcut joi reprezintă cea mai recentă măsură de închidere a acestei rute strategice și ar putea accentua presiunile asupra piețelor energetice internaționale.

