Două medalii de bronz pentru Moldova la Europenele de judo U-23

Date:

Judocanii Vlad Mitru și Ciprian Gribineț au adus Republicii Moldova două medalii de bronz de la Campionatul European U-23, desfășurat la Napoli, în Italia.

Vlad Mitru a obținut prima medalie a delegației, la categoria de până la 73 de kilograme. În confruntarea pentru bronz, acesta l-a învins pe georgianul Ghiorghi Loladze în doar 23 de secunde. Până la acest meci, moldoveanul a câștigat duelurile cu azerul Mehdi Jafarov, francezul Eliot Preve și ucraineanul Said Khalidov.

Al doilea bronz a fost câștigat de Ciprian Gribineț, la categoria de până la 81 de kilograme. Parcursul său spre podium a inclus victorii în fața elvețianului Thien Oulevey, spaniolului Inaki Merchtan, sârbului Vasilije Grujicic și bulgarului Hristo Valkov.

Din lotul Republicii Moldova au mai făcut parte Renat Croitoru, eliminat în runda a doua, precum și Ghenadi Chizhevski, Vadim Ghimbovschi, Maria Rusu și Tatiana Dutca, care au pierdut primele confruntări.

Competiția a reunit 275 de judoka din 36 de țări: 155 la masculin și 120 la feminin. Participarea lotului național la Campionatul European U-23 a fost susținută financiar de Ministerul Educației și Cercetării.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: