Zi importantă pentru absolvenții de liceu. Peste 16 mii de candidați vor susține vineri, 5 iunie, examenul la limba de instruire. Dintre aceștia, 13.682 vor scrie proba la Limba și Literatura română, iar 2.682 – la Limba și Literatura rusă.
Potrivit calendarului oficial, pe 9 iunie va avea loc proba la Limba străină, pe 12 iunie – proba de profil, iar pe 16 iunie cea la alegere.
Ultimul examen, la limba maternă pentru elevii din rândul minorităților, este programat pentru 19 iunie.
Toate probele încep la ora 09:00, iar candidații trebuie să ajungă în centrele de examen cu cel puțin jumătate de oră înainte.
Bacalaureatul 2026 se desfășoară în perioada 2-19 iunie, în 92 centre de bacalaureat. La sesiune participă circa 18.500 de candidați.

