Hram de Sfânta Parascheva în 80 de localități din Republica Moldova: recomandările Poliției pentru cetățeni

Date:

Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită astăzi de creștinii ortodocși de stil vechi. Cu această ocazie, 80 de localități din 28 de raioane ale Republicii Moldova își marchează hramul.

Cunoscută în tradiția populară și ca „Sfânta Vineri de Toamnă”, ziua este însoțită de rugăciuni, obiceiuri și mese de pomenire pentru cei răposați. În satele și orașele care își sărbătoresc hramul sunt organizate evenimente dedicate acestei zile.

De sărbătoare sunt și persoanele care poartă numele Parascheva, Paraschiva, Paraschiv, precum și derivate ale acestora.

În popor circulă și superstiții legate de vremea din această zi. Potrivit tradiției, aceasta ar prevesti cum va fi timpul până la Sfântul Dumitru, dar și în celelalte sărbători ale anului.

În contextul evenimentelor dedicate hramului, Poliția le recomandă cetățenilor să respecte ordinea publică, să evite conflictele și să aibă un comportament civilizat. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu conducă după consumul de alcool, să fie atenți la bunurile personale în locurile aglomerate și să nu lase copiii nesupravegheați.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: