Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a refuzat să ofere declarații în dosarul „Kuliok”. Acesta s-a prezentat astăzi la ședința de judecată de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), unde urma să fie audiat în calitate de martor, informează MOLDPRES.
Ședința s-a desfășurat cu ușile închise. Ulterior, avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a declarat că clientul său a invocat dreptul legal de a nu depune mărturii, întrucât este vizat într-o cauză conexă aflată în prezent la etapa urmăririi penale.
„Starea de sănătate nu permitea escortarea lui Vladimir Plahotniuc, fapt constatat și de medicul din instituția penitenciară, inclusiv printr-un certificat medical. Vladimir Plahotniuc a făcut uz de dreptul de a refuza depunerea mărturiilor. Acest fapt nu înseamnă că nu va fi chemat ulterior”, a menționat Rogac.
La rândul său, procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, a declarat că toate probele din dosar urmează să fie analizate.
„Toate discuțiile și probele materiale privind finanțarea PSRM vor fi cercetate. În timpul dezbaterilor judiciare, acuzarea va prezenta poziția sa față de ce ar fi pretins și ce ar fi acceptat Igor Dodon de la Vladimir Plahotniuc. Declarațiile martorilor urmează a fi examinate și apreciate prin trimitere la probe”, a afirmat procurorul.
Tot astăzi, la ședința de judecată s-a prezentat și fostul președinte Igor Dodon, însă acesta nu a comentat refuzul lui Vladimir Plahotniuc de a depune mărturii.
CSJ a admis audierea a 36 de martori din cei 62 propuși de Igor Dodon, în dosarul în care acesta este judecat pentru luare de mită. Anterior, instanța a acceptat și audierea a 11 martori propuși de procurori, printre care Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov, fostul președinte al Parlamentului Adrian Candu, fostul premier Pavel Filip, fostul ministru al Justiției Vladimir Cebotari și deputatul PAS Lilian Carp.
Printre martorii apărării se numără Ion Ceban, Artur Gumeniuc, Maxim Lebedinschi, Vasile Șova, Aureliu Ciocoi, Adrian Lebedinschi, Petru Burduja, Ghenadie Mitriuc, Zinaida Greceanîi, Vlad Batrîncea, Corneliu Furculiță, Vladimir Țurcan, Gaic Vartanean, Grigore Uzun și Pavel Voicu.
Dosarul „Kuliok” a fost reluat la sfârșitul lunii noiembrie 2025, după schimbarea completului de judecată, iar procesul a fost practic reluat de la început. În cadrul procedurilor anterioare, instanța a audiat 15 martori ai acuzării și a examinat mai multe documente și procese-verbale.
Urmărirea penală în acest dosar a fost reluată la 18 mai 2022, după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea Judecătoriei Chișinău privind neînceperea urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon.
Cauza se bazează pe o înregistrare video din iunie 2019, în care Igor Dodon apare alături de Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov. Anterior, Igor Dodon s-a declarat nevinovat și a afirmat că imaginile ar fi fost trucate.





