Cetățenii Republicii Moldova au primit felicitări din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru rezultatul alegerilor parlamentare de duminică. Oficialul european a subliniat că scrutinul confirmă opțiunea clară a țării pentru valorile europene, transmite MOLDPRES.
„Moldova, ai reușit din nou. Nicio încercare de a semăna frică sau diviziune nu va clătina hotărârea voastră. Ați făcut alegerea clară: Europa. Democrație. Libertate”, a scris von der Leyen pe platforma X, reiterând sprijinul deplin al Uniunii Europene: „Ușa noastră este deschisă. Vom fi alături de voi la fiecare pas. Viitorul vă aparține”.
Alegerile din 28 septembrie au adus la urne 1.596.530 de cetățeni (circa 52% din total). Potrivit datelor preliminare, după procesarea a 99,91% dintre procesele verbale, PAS a acumulat 50,16% din voturi, Blocul Patriotic – 24,19%, Blocul „Alternativa” – 7,97%, Partidul Nostru – 6,20% și PPDA – 5,6%.



