Un taximetrist în vârstă de 60 de ani a decedat subit în seara zilei de 31 mai, în sectorul Buiucani al Capitalei. Incidentul s-a produs în jurul orei 22:00, pe strada Calea Ieșilor, în apropierea Parcului „Alunelul”.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la serviciu. Acesta ar fi pierdut brusc cunoștința, iar martorii au solicitat intervenția serviciilor de urgență.
Un echipaj medical a ajuns la fața locului, însă medicii nu au mai putut face decât să constate decesul. Bărbatul a murit înainte de sosirea ambulanței.
Primele ipoteze luate în calcul de autorități indică un posibil stop cardiac, însă cauza exactă a morții urmează să fie stabilită în urma expertizei medico-legale.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

