Un tânăr de 25 de ani din satul Hiliuți, raionul Fălești, a fost găsit fără viață în Chișinău, după ce și-ar fi pus capăt zilelor în timpul unei transmisiuni live pe TikTok.
Potrivit informațiilor preliminare, tragedia s-a produs în locuința în care acesta trăia.
Momentul a fost transmis live pe rețeaua de socializare TikTok, iar imaginile s-au răspândit rapid pe internet.
În comentariile apărute online, un internaut care afirmă că a urmărit transmisiunea susține că tânărul ar fi plâns înainte de tragedie și ar fi vorbit despre probleme personale, inclusiv despre faptul că iubita sa ar fi făcut avort. Potrivit aceleiași mărturii, în timpul live-ului, tânărul ar fi încercat inițial să-și provoace răni, după care s-ar fi strangulat.
Aceeași persoană afirmă că transmisiunea era urmărită de aproximativ o mie de oameni și că printre comentarii s-ar fi aflat inclusiv persoane care îl încurajau să recurgă la acest gest.
Tânărul nu avea părinți și a fost crescut de bunica sa.
Poliția nu a oferit deocamdată detalii cu privire la acest caz.

