O nouă metodă de escrocherie. Persoanele contactează sub pretextul că sunt angajați „Moldtelecom”

Date:

Cetățenii sunt avertizați cu privire la apariția unor tentative de fraudă, în cadrul cărora persoane necunoscute contactează telefonic cetățenii, pretinzând că sunt salariați ai S.A. „Moldtelecom”. Sub pretextul perfectării contractelor de telefonie fixă, aceștia solicită date cu caracter personal precum IDNP-ul și adresa de domiciliu.

În acest sens, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) recomandă cetățenilor:

  • să nu ofere date cu caracter personal (precum nume, prenume, IDNP, adresă de domiciliu etc.) prin telefon persoanelor necunoscute;
  • să întrerupă apelurile suspecte;
  • să verifice orice solicitare, precum și identitatea persoanei sau a companiei care îi contactează, fără a divulga informații;
  • să raporteze imediat orice suspiciune de fraudă, sesizând Poliția printr-o plângere sau la numărul de urgență 112;
  • să informeze familia și prietenii despre aceste tentative de fraudă care folosesc apeluri spoofing, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare și la reducerea numărului potențial de victime.

CNPDCP, în calitate de autoritate națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, accentuează asupra responsabilității fiecărui cetățean în vederea asigurării protecției datelor cu caracter personal, or, securitatea și confidențialitatea acestor date trebuie să constituie o prioritate.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: