Un polițist INSP reținut de ofițerii SPIA. Puncte de penalizare, procese-verbale și permise de conducere

Date:

Un angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) a fost reținut într-o cauză penală de corupere pasivă, în urma unor percheziții desfășurate de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne, în comun cu procurorii,.

Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul ar fi pretins și primit de la mai mulți cetățeni sume de bani necuvenite în schimbul unor acțiuni contrare atribuțiilor de serviciu.

Acesta ar fi facilitat obținerea permiselor de conducere, radierea nejustificată a punctelor de penalizare, anularea ilegală a proceselor-verbale contravenționale și atribuirea sancțiunilor unor terțe persoane. De asemenea, ar fi favorizat anumite persoane pentru ca acestea să evite răspunderea contravențională.

Pe lângă corupere pasivă, angajatul INSP este cercetat și pentru trafic de influență.

Procurorii au solicitat aplicarea arestului preventiv, însă instanța a dispus plasarea învinuitului în arest la domiciliu.Oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: