Tot mai multe speculații apar în presa britanică potrivit cărora regele Charles al III-lea ar putea face un pas înapoi și i-ar deschide drumul prințului William către tron, pe fondul scandalului care îl vizează pe Andrew Windsor.
Potrivit unor surse citate de publicațiile britanice, monarhul s-ar pregăti să îi transfere responsabilitățile fiului său, prințul de Wales, într-o posibilă abdicare care ar putea avea loc în viitorul apropiat. Situația ar fi influențată atât de problemele de sănătate ale suveranului, care continuă tratamentul împotriva cancerului, cât și de controversele legate de fratele său, Andrew Windsor, scrie Okmagazine.ro citată Unimedia.info și LiberNews.md.
Conform unor informații apărute în presa internațională, arestarea lui Andrew pentru presupuse abuzuri în funcții publice ar putea scoate la iveală detalii sensibile despre activitatea sa din trecut, inclusiv aspecte pe care familia regală ar fi încercat să le țină departe de atenția publicului.
„Regele Charles ar putea abdica, invocând starea sa de sănătate, care ar fi fost afectată și de stresul provocat de scandalul în care este implicat Andrew”, a declarat o sursă apropiată familiei regale, citată de RadarOnline.
Andrew Windsor a fost arestat pe 19 februarie, după apariția unor e-mailuri considerate compromițătoare, publicate în urma desecretizării dosarului Epstein de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite. Documentele ar sugera că fostul duce de York ar fi transmis informații guvernamentale sensibile către Jeffrey Epstein, în perioada în care activa ca trimis comercial al Regatului Unit, în anii 2010–2011.
Potrivit aceleiași surse, o eventuală abdicare a regelui Charles ar putea avea loc chiar în această vară, ceea ce ar permite urcarea pe tron a prințului William. Prințul de Wales ar fi susținut de mai mult timp că prezența lui Andrew afectează imaginea familiei regale și ar fi pledat pentru înlăturarea acestuia din viața publică.
În cazul în care William ar deveni rege, monarhia ar putea încerca să își protejeze reputația, în contextul în care noi informații despre scandal ar putea apărea în spațiul public.
Surse din apropierea palatului susțin că situația devine tot mai tensionată, iar prințul William ar fi decis să adopte o poziție fermă în privința unchiului său.
În trecut, regina Elisabeta a II-a ar fi manifestat o atitudine mai indulgentă față de Andrew, considerat de mulți drept copilul ei preferat, tolerând de-a lungul anilor comportamentele sale controversate.
Potrivit unor surse citate de presa britanică, scandalul actual ar putea reprezenta doar începutul unor dezvăluiri mai ample despre activitatea fostului duce de York. În acest context, prințul William este văzut de mulți drept figura care ar putea restaura imaginea monarhiei, având o reputație solidă și o imagine publică stabilă alături de soția sa, Kate Middleton, și cei trei copii ai lor.



