Autoritățile au făcut un nou pas în procesul de pregătire pentru evaluările Schengen, după ce Consiliul Național pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat a decis, în cadrul unei ședințe extraordinare, crearea unui grup de lucru pentru controlul calității, transmite logos-pres.md.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, noua structură va contribui la consolidarea mecanismului național de control al calității, la îmbunătățirea cooperării dintre instituții și la pregătirea pentru evaluările necesare în perspectiva aderării la Spațiul Schengen.
Autoritățile precizează că implementarea acestui mecanism va avea rolul de a spori securitatea publică și de a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor care traversează frontiera.
Procesul de monitorizare și evaluare se va concentra în special pe asigurarea unui tratament adecvat pentru grupurile vulnerabile la frontieră, inclusiv femei, copii și victime ale traficului de persoane, în conformitate cu standardele internaționale. Rezultatele evaluărilor vor sta la baza unor decizii strategice și a stabilirii priorităților de finanțare.
Din februarie 2026, Consiliul Național pentru Managementul Integrat al Frontierelor de Stat coordonează strategic Mecanismul Național de Control al Calității, instrument destinat evaluării și monitorizării instituțiilor responsabile de securitatea frontierei.
Rolul acestuia este de a identifica deficiențele și vulnerabilitățile existente, dar și domeniile care necesită investiții și îmbunătățiri, pentru creșterea calității serviciilor și avansarea procesului de pregătire pentru aderarea la Spațiul Schengen.

