Chișinăul va marca Hramul orașului printr-un program festiv dedicat celor 590 de ani de la prima atestare documentară. Pe 14 octombrie, în centrul capitalei vor avea loc concerte cu participarea artiștilor autohtoni, spectacole muzicale, târguri tematice și activități pentru copii.
Primăria municipiului Chișinău precizează că sărbătoarea va începe la ora 08:30, cu Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”. De la ora 10:30, în scuarul Catedralei, se va desfășura programul artistic „Rugă pentru Chișinău”. Pe scena principală din Piața Marii Adunări Naționale, la ora 14:00 va avea loc spectacolul „Mărgăritare – copiii cântă orașul”, în cadrul căruia vor evolua elevi ai școlilor de arte și tineri interpreți.
Între orele 17:00 și 19:30, publicul va putea urmări „Chișinău, la mulți ani!”, un concert dedicat muzicii retro. Printre artiștii anunțați se numără Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Cristofor Aldea-Teodorovici și formația AKORD, acompaniați de Philharmonic Proactive Orchestra, dirijată de Mihail Agafița. Între orele 19:45 și 22:00, va avea loc spectacolul „Hora Chișinăului – folk urban”, care va îmbina muzica populară cu ritmurile folk-rock. Pe scenă vor urca Orchestra municipală de muzică populară, condusă de frații Advahov, Zdob și Zdub și Lupii lui Calancea.
În Piața Marii Adunări Naționale vor fi amenajate și zone gastronomice și târguri ale vinificatorilor, apicultorilor, meșterilor populari și producătorilor autohtoni. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la activități dedicate copiilor și vor putea vizita festivalul berii „Octoberfest 2026”.
Pentru cei care nu vor putea ajunge în centrul capitalei, evenimentele vor fi transmise în direct pe pagina oficială de Facebook a Primăriei municipiului Chișinău.

