Guvernul a aprobat un set de modificări legislative care înăspresc regulile pentru persoanele aflate în arest la domiciliu și pentru condamnații care încearcă să se sustragă executării pedepselor. Inițiativa, elaborată de Ministerul Justiției, prevede răspundere penală pentru evadare în cazul celor care părăsesc fără autorizare locuința și posibilitatea ca persoanele absente la pronunțarea sentinței să fie date imediat în urmărire, informează ipn.md.
Potrivit Ministerului Justiției, dacă un condamnat nu este prezent la pronunțarea sentinței, instanța va putea dispune, din oficiu, darea acestuia în căutare și aplicarea măsurii preventive a reținerii. Autoritățile susțin că astfel va fi eliminată perioada în care persoana condamnată ar putea încerca să se ascundă sau să părăsească teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, noile prevederi extind monitorizarea electronică asupra persoanelor obligate să nu părăsească localitatea ori țara, precum și asupra celor eliberate provizoriu sub control judiciar. În plus, Codul de Procedură Penală va include noțiunea de „interdicție”, care va avea două forme – informațională și de frontieră. Aceste măsuri vor fi integrate în sistemele informaționale ale statului pentru a facilita identificarea persoanelor vizate și pentru a îmbunătăți schimbul de informații între instituțiile competente.
Ministerul Justiției precizează că scopul acestor modificări este consolidarea mecanismelor de executare a hotărârilor judecătorești și reducerea cazurilor în care persoanele condamnate se eschivează de la executarea pedepsei.

