12 persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite în două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia din Bulgaria, în apropiere de orașul Iambol. În coliziuni au fost implicate 86 de vehicule, pe ambele sensuri de circulație. Un cetățean român se numără printre răniți și primește îngrijiri medicale. Autoritățile suspectează că ceața densă, care a redus brusc vizibilitatea, ar fi contribuit la producerea tragediei.
Primul apel la serviciile de urgență a fost recepționat puțin după ora 7:00 dimineața, transmite Ministerul de Interne al Bulgariei. Imediat a fost declanșată operațiunea „Salvare”, la care au participat sute de polițiști, echipe de intervenție și ambulanțe. La fața locului au fost trimise și 15 autospeciale de pompieri.

Potrivit autorităților bulgare, primul accident s-a produs pe sensul de mers spre Burgas. Un camion ar fi blocat calea unui autobuz care transporta un grup de persoane, după care un alt camion, încărcat cu grâu, și un autoturism s-au izbit de vehiculele implicate.
Ulterior, un alt carambol s-a produs pe sensul opus, spre Sofia. În total, 63 de vehicule au fost implicate în coliziunile de pe direcția Burgas, iar alte 23 pe sensul spre Sofia.
Potrivit martorilor, vizibilitatea era inițial de aproximativ 70-80 de metri, însă a scăzut brusc până la zece metri. Ancheta urmează să stabilească mecanismul exact al accidentelor și circumstanțele în care s-au produs.
Cele 50 de persoane rănite au fost transportate la spitale din trei regiuni: 28 în Sliven, 16 în Iambol și șase în Burgas. Mai multe victime se află la terapie intensivă, unele dintre ele fiind în stare gravă.


