Scumpirile din octombrie au împins rata anuală a inflației în Republica Moldova de la 8,6% la 10,8%, arată economistul Vladimir Golovatiuc, doctor în științe economice. El estimează că, în decembrie 2026, inflația anuală ar putea depăși 12%, situându-se peste nivelurile prognozate de Banca Națională a Moldovei și de Guvern.
Potrivit economistului, prețurile au crescut în octombrie cu 2,7% față de luna precedentă, după un avans lunar de 1,7% în septembrie. În septembrie, scumpirile au fost determinate în principal de prețurile la carburanți și de tarifele la gaze, în timp ce alimentele s-au scumpit modest, transmite LiberNews.md cu referire la Noi.md.
În octombrie, tariful la gaze a crescut cu 29%, iar tarifele pentru apa caldă și încălzirea centralizată au urcat cu 62%. Totodată, odată cu încheierea perioadei de ieftinire sezonieră a legumelor, roșiile și castraveții s-au scumpit cu 47%, iar cartofii cu 8%.
Golovatiuc compară accelerarea din această toamnă cu cea din octombrie 2021, când inflația anuală a urcat de la 6,7% la 8,8%. În următoarele 12 luni, rata a continuat să crească și a ajuns la 35% în octombrie 2022. Economistul consideră puțin probabilă repetarea acelui scenariu. Estimarea sa pentru decembrie se bazează pe datele din octombrie și pe deciziile deja luate privind majorarea tarifelor la gaze și la energia electrică.

