Pompierii moldoveni reveniți din Grecia au fost distinși pentru implicarea în combaterea incendiilor de vegetație. Salvatorii au intervenit în situații în care flăcările puneau în pericol viețile oamenilor, gospodăriile și suprafețele forestiere, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin.
Aceasta a fost a șasea misiune internațională a pompierilor moldoveni și a treia desfășurată în Grecia. Salvatorii care au participat pentru al doilea an consecutiv au primit insigna „Eminent al Ministerului Afacerilor Interne”, iar alți membri ai echipei au fost recompensați cu diplome de onoare ale MAI.
Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Aurel Baciu, a precizat că numărul unor asemenea misiuni ar putea crește în următorii ani. Experiența acumulată în Grecia va fi valorificată și în organizarea intervențiilor din Republica Moldova.
Reprezentantul Ambasadei Greciei la Chișinău, Konstantinos Kattoulas, a apreciat curajul și profesionalismul salvatorilor, subliniind solidaritatea dintre cele două țări.
Echipa din Moldova s-a aflat în Grecia între 14 iulie și 15 august, în cadrul unei misiuni organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii au sprijinit autoritățile elene în pregătirea și desfășurarea intervențiilor împotriva incendiilor forestiere.

