Regulile privind vânătoarea și administrarea fondului cinegetic vor fi modificate, iar sancțiunile pentru braconaj vor deveni mai severe. Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege care prevede aceste schimbări.
Una dintre noile prevederi este introducerea carnetului de vânător, document care va confirma oficial această calitate. Carnetul va fi disponibil atât pe suport fizic, cât și în format electronic. Pentru eliberarea lui va fi percepută o taxă de 660 de lei, care va fi achitată în contul trezorerial al Agenției de Mediu.
Documentul acordă atribuții suplimentare administratorului fondului cinegetic. Acesta va elabora și aproba un ghid pentru gestionarea, organizarea și amenajarea fondului, precum și regulamentele referitoare la Codul de etică al vânătorului și la statutul paznicului de vânătoare.
Proiectul precizează și acțiunile care constituie vânătoare ilicită. Sunt vizate practicarea vânătorii fără calitatea de vânător sau fără un permis valabil, utilizarea fără drept a armelor de vânătoare, precum și folosirea armelor, munițiilor și dispozitivelor interzise, inclusiv a celor cu vedere nocturnă sau termoviziune.
Braconaj va fi considerată și urmărirea animalelor sălbatice cu mijloace de transport, inclusiv cu drone. În aceeași categorie intră recoltarea speciilor care nu figurează în permis, dar și capturarea, rănirea ori uciderea ilegală a animalelor din speciile protejate.
Totodată, transportul, deținerea, vânzarea sau punerea în circulație a vânatului și a produselor obținute prin vânătoare ilicită vor fi încadrate drept braconaj.
Modificările la Codul contravențional și la Codul penal prevăd sancțiuni mai mari pentru încălcarea regulilor de vânătoare. Dacă braconajul săvârșit de o persoană fizică provoacă un prejudiciu de peste 10.000 de lei, aceasta va putea primi o amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani. Pentru persoanele juridice, amenda poate ajunge la 200.000 de lei, însoțită de privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate.
Proiectul reglementează și situațiile în care pot fi autorizate cote suplimentare de recoltare sau vânătoarea în afara perioadelor stabilite pentru mistreț, vulpe, șacal și cormoranul-mare. Astfel de măsuri vor putea fi aprobate, de exemplu, pentru a interveni în cazul apariției ori răspândirii unor boli transmisibile ale animalelor. Ele vor putea fi aplicate și pentru prevenirea sau combaterea pagubelor aduse culturilor agricole, fondului forestier, resurselor piscicole, bunurilor și animalelor domestice.
Aceste intervenții vor trebui să respecte obiectivele de conservare a speciilor și habitatelor, normele de mediu și principiul utilizării durabile a resurselor faunei sălbatice.
Inițiativa aparține deputatei PAS Veronica Briceag. La pregătirea proiectului au contribuit specialiști în domeniul cinegetic, reprezentanți ai autorităților de mediu și ai instituțiilor care gestionează fondul cinegetic, precum și practicieni din domeniu.

