Detalii în cazul profesoarei ucise de propriul fiu. Între ei existau de mult tensiuni familiale

Date:

Un tânăr de 23 de ani, originar din Chișinău, a fost trimis în judecată după ce și-a omorât mama, care era profesoară de clase primare. Potrivit Procuraturii Generale, între făptuitor și victimă existau de mai mult timp tensiuni familiale și conflicte.

„În data de 17 iulie 2025, în urma unei noi altercații, tânărul i-ar fi aplicat mamei sale o lovitură cu un cuțit de bucătărie în zona toracelui. Lovitura a provocat lezarea aortei și hemoragie internă, conducând la decesul victimei. În momentul în care polițiștii s-au deplasat la locul faptei și au încercat să pătrundă în apartamentul amplasat la etajul 4 al blocului de locuit, făptuitorul nu le-a deschis ușa și, în încercarea de a se eschiva, a sărit de pe geam”, transmite PG.

Bărbatul nu și-a recunoscut vina în cadrul audierilor și a refuzat să facă declarații.

Conform prevederilor articolului 145 alin. (2) lit. e¹) din Codul penal(„omor intenționat asupra unui membru de familie”), fapta imputată se sancționează cu închisoare de până la 20 de ani sau detențiune pe viață. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, învinuitul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: