Politic

Peskov a anunțat perioada și țara unde vor avea loc negocierile trilaterale

Negocierile privind soluționarea conflictului ruso-ucrainean vor avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Întâlnirea se va desfășura în format trilateral, cu participarea...

Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar, pentru a participa...

Prim-ministrul României va efectua prima sa vizită externă, în Republica Moldova, săptămâna viitoare

Noul premier al României, Luca Niculescu, va vizita Chișinăul marți, 27 octombrie. Este prima sa vizită externă de...

Comisia de la Veneția cere garanții mai clare pentru drepturile deputaților și ale opoziției

Comisia de la Veneția cere revizuirea unor prevederi din proiectele privind organizarea și funcționarea Parlamentului și conduita deputaților....

România are un nou Guvern cu puteri depline, după mai bine de cinci luni de criză politică

După o ședință marcată de dezbateri tensionate între parlamentari, aceștia au reușit să strângă o majoritate pentru învestirea...

Bani de la buget pentru partide: Cum se împart cele 62 de milioane de lei în 2025

În 2025, 43 de partide politice din Republica Moldova vor primi peste 62 de milioane de lei din bugetul de stat, fonduri alocate de...

Patru partide riscă să fie dizolvate. Lista formațiunilor ce ar putea rata alegerile parlamentare 2025

Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat Ministerul Justiției în vederea dizolvării a patru partide politice și limitarea activității a altor două formațiuni pentru șase...

Tensiuni la frontieră: Drone neautorizate au survolat Republica Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a condamnat încălcarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de către două drone, identificate în zona de sud a...

Moldova, la masa discuțiilor de securitate globală la München

Trei miniștri ai Republicii Moldova sunt prezenți la cea de-a 61-a ediție a Conferinței de Securitate de la München, desfășurată astăzi și mâine. Delegația...

Sesiunea de toamnă a Parlamentului: progrese în transparență, dar și provocări majore

Sesiunea de toamnă 2024 a Parlamentului Republicii Moldova (13 septembrie – 26 decembrie) a înregistrat progrese în transparența decizională, dar și provocări majore, precum...

Reacția autorităților privind dronele căzute astăzi în sudul țării. Igor Grosu: „În această noapte, Kremlinul a atacat masiv cu drone portul maritim din Reni,...

Președintele Parlamentului Igor Grosu a condamnat atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei, dar și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova. „Aceste drone, care au căzut...