Calea Ferată din Moldova (CFM) anunță revenirea pe profit după mai mulți ani de pierderi, însă situația financiară a întreprinderii rămâne fragilă. În primele nouă luni ale anului 2026, compania a raportat un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei, în timp ce datoriile bugetare, comerciale și externe depășesc cumulativ 1,4 miliarde de lei, scrie LiberNews.md, notează bani.md
Potrivit administrației întreprinderii, rezultatul pozitiv a fost obținut în urma măsurilor de redresare economico-financiară, eficientizării activității și reluării unor operațiuni de transport feroviar. Conducerea susține că a achitat integral restanțele salariale istorice și a menținut transportul de mărfuri.
Schimbarea vine după pierderi de 320 de milioane de lei în 2024 și de 85 de milioane de lei în 2025. Comparativ cu rezultatul negativ raportat pentru întregul an trecut, indicatorul din primele nouă luni ale lui 2026 arată o îmbunătățire de 107,7 milioane de lei, deși perioadele de raportare sunt diferite.
Profitul raportat nu șterge însă povara datoriilor. Potrivit datelor prezentate anterior în Parlament de experta Angela Popil, la 31 august 2026, CFM avea restanțe de 248,65 milioane de lei față de bugetul public național, obligații comerciale de 185,77 milioane de lei și datorii externe de aproximativ 1,012 miliarde de lei.

