Banca Națională a Moldovei anunță punerea în circulație, începând de astăzi, a monedei comemorative „In memoriam: Foametea din Basarabia 1946–1947”, ediția anului 2026. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Moneda este confecționată din argint, are o valoare nominală de 50 de lei și este emisă într-un tiraj limitat de o mie de exemplare.
Totodată, începând cu 21 aprilie, va fi disponibilă o a doua monedă comemorativă — „100 de ani de învățământ românesc superior în Basarabia”, emisă, de asemenea, în 2026. Aceasta este realizată din argint, are aceeași valoare nominală de 50 de lei și va fi lansată într-un tiraj de 700 de exemplare.
Monedele vor putea fi achiziționate de public prin intermediul Băncii Naționale, în baza cererilor depuse online pe pagina oficială, în secțiunea dedicată, dar și prin băncile licențiate din țară. Prețul de comercializare stabilit de bănci nu poate depăși cu mai mult de 3% nivelul fixat de BNM.
Deși au caracter numismatic, aceste monede pot fi utilizate și ca mijloc legal de plată, la valoarea lor nominală.
Foametea din anii 1946–1947 este comemorată anual în a treia sâmbătă a lunii aprilie și rămâne una dintre cele mai dramatice tragedii din istoria acestui spațiu. Evenimentele din acea perioadă nu au fost doar rezultatul unor condiții naturale, ci au fost agravate de politicile autoritare ale regimului sovietic.
Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, în doar câteva luni, peste 123 de mii de oameni au murit de foame, ceea ce reprezenta aproximativ 5% din populația de atunci a RSS Moldovenești. În raport cu alte regiuni ale Uniunii Sovietice, teritoriul actual al Republicii Moldova a fost cel mai afectat, cu o rată a mortalității de zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.




