Atenție cetățeni! Meteorologii au emis COD GALBEN în toată țara. Grindină, vânt și vijelie

Date:

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă astăzi, 20 mai, în intervalul orelor 17:00–23:00.

Meteorologii anunță ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, iar izolat sunt prognozate averse puternice, cu acumulări de apă de până la 15–25 l/m². În unele regiuni sunt posibile căderi de grindină și vijelii cu rafale de vânt ce pot atinge 15–20 m/s.

Pe fondul precipitațiilor abundente, hidrologii avertizează și asupra riscului de scurgeri intensive pe pante și apariția unor inundații locale în zonele afectate de ploile torențiale. Totodată, pe unele râuri mici se pot înregistra creșteri ale nivelului apei cu aproximativ 10–20 de centimetri.

Cele mai importante creșteri sunt prognozate pe râul Bâc, în zona postului hidrometric Merenii Noi, unde nivelul apei ar putea crește cu până la 1,2 metri. Specialiștii precizează însă că apa se va menține în limitele albiei minore.

Autoritățile spun că avertizările vor fi actualizate în funcție de evoluția fenomenelor meteo din următoarele ore.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: