ANSP a organizat primul exercițiu complex de simulare a unei urgențe de sănătate publică

Date:

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a organizat primul său exercițiu complex de simulare a unei situații de urgență în domeniul sănătății publice. Activitatea s-a desfășurat în perioada 15–17 iulie, în cadrul unui atelier național la care au participat peste 120 de specialiști, comunică MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Sănătății, ANSP și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, cu sprijin financiar oferit prin proiectul Fondului Pandemic.

Participanții au fost instruiți în privința gestionării crizelor, prevenirii și combaterii urgențelor de sănătate publică, desfășurării anchetelor epidemiologice și investigării focarelor. Programul a vizat și intervenția în cazurile de intoxicații chimice, precum și procedurile aplicate de echipele de reacție rapidă.

Specialiștii au exersat prelevarea, ambalarea, etichetarea și transportarea probelor biologice, alimentare, de apă și de mediu. De asemenea, au învățat să utilizeze echipamentele individuale de protecție și dispozitivele pentru detectarea substanțelor chimice și a radiațiilor.

În cadrul probei practice, participanții au fost împărțiți în echipe și au gestionat un scenariu care presupunea existența unor riscuri biologice și radiologice. Astfel, au fost testate mecanismele de coordonare, comunicare și intervenție în condiții apropiate de realitate.

Echipele de intervenție rapidă reunesc specialiști din mai multe domenii, pregătiți să acționeze în cazul epidemiilor, intoxicațiilor, incidentelor chimice și al altor pericole pentru sănătatea populației. Potrivit ANSP, activitățile au contribuit la îmbunătățirea pregătirii instituțiilor pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: