Militarii în termen și pe contract din Brigada de Infanterie Motorizată „Moldova” au participat recent la ședințe de instruire, care au inclus exerciții practice și trageri de antrenament, desfășurate la poligonul militar din garnizoana Bălți.
Potrivit Ministerului Apărării, scopul acestor antrenamente a fost evaluarea nivelului de pregătire a efectivului și respectarea normelor de siguranță. În cadrul ieșirilor în teren, soldații și sergenții au efectuat trageri cu armament de infanterie și artilerie, conform Planului de instruire al Armatei Naționale pentru 2025.


