Ziua Mondială a Faunei Sălbatice: protejarea speciilor, o prioritate globală

0
72

Pe 3 martie este celebrată Ziua Mondială a Faunei Sălbatice, un eveniment ce subliniază importanța protejării speciilor și a habitatelor naturale. Data coincide cu adoptarea Convenției CITES în 1973, un acord esențial pentru combaterea comerțului ilegal cu specii aflate în pericol.

În 2025, tema centrală a evenimentului este „Finanțarea conservării faunei sălbatice: investiții în oameni și planetă”, evidențiind necesitatea resurselor financiare pentru protejarea biodiversității, fundamentală pentru echilibrul ecosistemelor și bunăstarea umană.

În Republica Moldova, ariile naturale protejate joacă un rol-cheie în conservarea speciilor, cercetarea științifică și educația ecologică. Acestea includ rezervații științifice, naturale, peisagistice și monumente ale naturii, unde sunt protejate numeroase specii amenințate.

Fauna ecosistemelor forestiere din țară cuprinde aproximativ 170 de specii de vertebrate terestre și 9.000 de specii de insecte. În rezervațiile „Codrii”, „Pădurea Domnească”, „Plaiul Fagului” și „Prutul de Jos” sunt conservate peste 50 de specii de mamifere, 150 de specii de păsări și numeroase specii de reptile, amfibieni și pești, multe dintre ele fiind incluse în Cartea Roșie a Moldovei și în convenții internaționale de protecție.

Viziunea globală pentru 2050 este de a trăi în armonie cu natura, iar Deceniul ONU pentru restaurarea ecosistemelor (2021-2030) urmărește stoparea și inversarea degradării acestora. Potrivit Agenției de Mediu, pierderea speciilor sălbatice afectează profund ecosistemele și reprezintă o amenințare majoră pentru planetă și viitorul umanității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.