În Republica Moldova este marcată, pe 14 aprilie, Ziua profesională a expertului judiciar, dedicată specialiștilor care contribuie la stabilirea adevărului în cadrul anchetelor și proceselor judiciare.
Reprezentanții Poliției subliniază că activitatea experților judiciari, deși nu este întotdeauna vizibilă publicului larg, are un rol esențial în actul de justiție. Aceasta presupune analize minuțioase, atenție sporită la detalii și un înalt nivel de responsabilitate profesională.
Cu această ocazie, sunt apreciați în mod special angajații Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al Inspectoratului General al Poliției, dar și toți specialiștii din domeniu, pentru profesionalismul și devotamentul de care dau dovadă în activitatea zilnică.
Poliția le transmite experților judiciari urări de sănătate, succes și perseverență, menționând importanța majoră a muncii lor în asigurarea corectitudinii și echității în sistemul de justiție.

