Weekend cu vreme severă: Ploi abundente și avertizări hidrologice în vigoare

Date:

Hidrologii au emis o avertizare hidrologică valabilă pentru perioada 6–7 iunie, în contextul prognozelor de instabilitate atmosferică și a ploilor puternice anunțate de meteorologi pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit specialiștilor, precipitațiile abundente pot genera scurgeri semnificative pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile inundații locale și creșteri ale debitelor și nivelurilor apelor.

În paralel, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis două coduri galbene de instabilitate atmosferică și ploi puternice. Sâmbătă, 6 iunie, între orele 13:00 și 23:00, sunt prognozate descărcări electrice, averse puternice, grindină și rafale de vânt ce pot ajunge la 15–20 m/s. Duminică, 7 iunie, ploile vor continua pe arii extinse, cu cantități de apă estimate între 15 și 45 l/m².

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a venit cu mai multe recomandări pentru populație, îndemnând cetățenii să evite deplasările în timpul furtunilor, să nu se adăpostească sub copaci sau construcții instabile și să caute spații sigure, închise.

Șoferii sunt sfătuiți să parcheze autoturismele departe de arbori, stâlpi și panouri publicitare, iar populația este avertizată să evite contactul cu firele electrice căzute la pământ. De asemenea, în timpul ploilor torențiale, este recomandată deconectarea aparatelor electrice pentru prevenirea scurtcircuitelor și incendiilor.

Autoritățile atrag atenția și asupra riscului de acumulare rapidă a apelor și recomandă evitarea traversării drumurilor inundate sau a zonelor acoperite de apă.

O atenție specială este cerută în cazul copiilor, care trebuie supravegheați permanent și informați despre riscurile asociate scăldatului în condiții de vreme severă. Totodată, autoritățile locale sunt îndemnate să verifice sistemele de evacuare a apelor și starea digurilor și podurilor.

În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112, iar situația meteorologică și hidrologică este monitorizată permanent de autorități.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: