Vladimir Plahotniuc este deținut singur în celulă în Penitenciarul nr. 13. La ce servicii are acces fostul lider PDM

Date:

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc este deținut singur în celulă în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde se află în arest preventiv. Acesta nu are acces la internet și telefon mobil, însă în celulă este permisă utilizarea unui televizor, a unui frigider și a unui fierbător electric. Informațiile au fost oferite într-un răspuns semnat de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Alexandru Adam. Instituția dă asigurări că fostul lider al PDM nu beneficiază de un regim diferit față de ceilalți deținuți.

ANP a precizat că din motive prevăzute de articolul 205 din Codul de executare, Plahotniuc este deținut singur în celulă. Instituția anunță că spațiul de detenție respectă cerințele legale privind suprafața minimă și este dotat conform normelor în vigoare.

ANP dă asigurări că fostul lider democrat nu are acces la internet și nici la telefon mobil, acestea fiind interzise în penitenciar. Convorbirile telefonice pot fi efectuate doar de la telefonul public al penitenciarului, în condițiile stabilite de lege.

În ceea ce privește dreptul la apărare, ANP menționează că întrevederile cu avocatul nu sunt limitate ca frecvență și sunt acordate „ori de câte ori sunt solicitate, cu respectarea prevederilor legale”.

În ceea ce privește dreptul la informație, ANP precizează că Plahotniuc poate utiliza biblioteca penitenciarului și fondul de carte al acesteia.

Vladimir Gheorghe Plahotniuc execută măsura preventivă în aceleași condiții și potrivit aceluiași regim juridic aplicabil tuturor persoanelor aflate în arest preventiv, fără a beneficia de privilegii sau măsuri speciale care să derogheze de la prevederile legislației în vigoare”, a precizat ANP.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: