Marți, 10 iunie, președintele României, Nicușor Dan, ajunge pentru prima dată în vizită oficială la Chișinău, unde va fi întâmpinat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, notează recordnews.md cu referire la un comunicat oficial al Președinției.
Evenimentul marchează un nou pas în consolidarea relațiilor bilaterale, bazate pe legături istorice, culturale și lingvistice, precum și pe dorința de a extinde cooperarea în folosul cetățenilor din ambele țări.
Ceremonia oficială de primire este programată pentru ora 13:40, iar conferința de presă comună a celor doi lideri va avea loc la ora 15:10.



