Un șofer a fost reținut pentru 72 de ore de polițiști după ce ar fi consumat alcool la volan. Potrivit oamenilor legii, tânărul de 29 de ani se deplasa cu un automobil de marca Ford, când a fost observat de un echipaj de poliție, conducând haotic.
În urma investigațiilor, oamenii legii au simțit un miros puternic de alcool.
„Șoferul de 29 de ani a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul Drager a indicat o concentrație de 1,09 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul era anunțat în căutare de către Inspectoratul de Poliție Ialoveni.” menționează poliția.
Autoturismul a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore.

