Primarul General, Ion Ceban, a aparticipat astăzi alături pe Excelența Sa, Dong Zhihua, Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova la inaugurarea primului centru municipal de zi pentru persoane vârstnice din Chișinău – „Toamna Aurie”.
Centrul este o premieră pentru municipiul Chișinău, cu o capacitate de aproximativ 50 de beneficiari pe zi și va activa de luni până vineri.
Insituția se află în sectorul Centrul al capitalei, iar Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova este partener al acestui proiect social important pentru capitală.
„Este un serviciu unic în Republica Moldova, creat de Primăria Chișinău pentru persoanele vârstnice, unde acestea vor putea veni zilnic pentru a petrece timpul util și activ, pentru a comunica și a participa la diverse activități. Aici vor fi oferite și servicii de consiliere socială și psihologică, kinetoterapie și recuperare fizică, alimentație, suport pentru igiena personală, dar și activități educaționale, culturale și recreative”, a mai spus Ion Ceban.
În scurt timp, subliniază edilul, Primăria va deschide un alt Centru de zi, „Armonie”, în sectorul Ciocana, pe bd. Mircea cel Bătrân, iar ulterior își propune să extindă astfel de servicii și în celelalte sectoare ale capitalei.
E de menționat că în Chișinău sunt disponibile multe alte servicii și programe destinate persoanelor în etate, dar este foarte important ca oamenii să aibă și un loc unde să vină, să socializeze, să petreacă timpul util și să rămână activi.
Potrivit edilului municipalitatea își porpune ca persoanele în etate din Chișinău să aibă cât mai multe posibilități de a rămâne active, de a comunica și de a fi implicate.

