(video) Prima etapă a liniei ferate din centrul Chișinăului spre Aeroportul Chișinău testată. Trenul parcurge câteva minute

Date:

La 25 noiembrie 2025, Directorul General al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, împreună cu o echipă de specialiști, a efectuat testarea tehnică a tronsonului feroviar Chișinău–Revaca.

Astfel, potrivit CFM, călătoria experimentală a devenit necesară după efectuarea lucrărilor de reparație și reabilitare, care au inclus înlocuirea traverselor uzate și a șinelor pe anumite segmente, ceea ce a permis ridicarea restricției de viteză. Scopul acestei testări a fost estimarea timpului de parcurs și stabilirea prealabilă a programului de circulație pentru viitoarele trenuri regulate pe ruta Chișinău–Revaca.

În timpul testului, trenul a parcurs distanța de 10 kilometri dintre Gara Feroviară Chișinău și stația Revaca în 9 minute – un rezultat pozitiv, care confirmă funcționalitatea și fezabilitatea segmentului existent de cale ferată. Evaluările tehnice au identificat, de asemenea, potențialul de optimizare a timpului de călătorie prin modernizarea infrastructurii și ajustarea parametrilor operaționali.

Acțiunea se înscrie în cadrul proiectului de lansare a unei linii de tren, menite să reducă semnificativ timpul de deplasare dintre Gara Feroviară Chișinău și Aeroportul Internațional „Eugen Doga”.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: