O schemă de spălare a banilor prin criptomonede este investigată de autorități, șapte persoane fiind vizate într-un dosar penal după ce ar fi generat active digitale fictive și ar fi obținut venituri ilegale de peste 3 milioane de dolari, informează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, activitățile suspecte ar fi avut loc în perioada decembrie 2025 – aprilie 2026. Banii obținuți ar fi fost ulterior „spălați” prin tranzacții în criptovalută și folosiți pentru achiziționarea de bunuri imobile și automobile de lux.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au desfășurat 11 percheziții în Chișinău, la domiciliile și în mijloacele de transport ale persoanelor implicate. Au fost ridicate documente, telefoane mobile, suporturi electronice de stocare, carduri bancare, înscrisuri de ciornă și sume de bani relevante pentru anchetă.
Cu sprijinul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, a fost indisponibilizat echivalentul a aproximativ 22 de milioane de lei în criptomonedă.
Un bărbat de 23 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar alte șase persoane, cu vârste între 23 și 68 de ani, sunt cercetate în stare de libertate.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de închisoare.

