Verificați cardurile! Au fost transferate compensațiile pentru luna februarie

Date:

Compensațiile pentru căldură aferente lunii februarie, penultima lună din sezonul de compensare, au fost transferate beneficiarilor. Sumele au fost virate pe cardurile bancare ale persoanelor eligibile, iar începând de marți banii pot fi ridicați și de la oficiile poștale din întreaga țară, în baza actului de identitate.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că pentru luna februarie compensațiile sunt acordate pentru aproape 622 de mii de gospodării, ceea ce reprezintă aproximativ 1,24 milioane de persoane. Cele mai multe plăți sunt acordate pentru combustibili solizi, urmate de gaze naturale, energie termică și energie electrică. Potrivit ministerului, peste jumătate dintre gospodăriile eligibile beneficiază de compensații maxime.

„Guvernul continuă să fie alături de oameni, completând măsurile de sprijin social cu programe care ajută gospodăriile să consume energie mai eficient și să fie mai puțin vulnerabile în viitor”, a spus ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru.

Programul „Ajutor la contor” este susținut tehnic de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și de Guvernul Italiei. Sprijinul este destinat gospodăriilor vulnerabile, inclusiv pensionarilor, persoanelor cu dizabilități și familiilor cu copii, pentru care compensațiile reprezintă un suport important în perioada rece a anului.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: