Venituri mai mari din impozitul pe chirii în 2025

0
86

În primele opt luni ale anului, Serviciul Fiscal de Stat a colectat 60 milioane lei din impozitul pe chirii, cu 26,8% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024.

În urma controalelor, au fost identificate 1 205 persoane care nu și-au declarat veniturile din locațiuni. Pentru acestea s-au calculat suplimentar plăți de bază de 318,9 mii lei, majorări de 14,5 mii lei și amenzi de 18,4 mii lei, aplicate la 144 de persoane, transmite Noi.md.

Totodată, au fost înregistrate oficial 20 129 contracte de locațiune, în creștere cu 18,8% față de anul trecut.

SFS reamintește că, potrivit Codului Fiscal, persoanele care dau în chirie bunuri imobile, inclusiv prin platforme ca Booking sau Airbnb, trebuie să achite un impozit de 7% din valoarea contractului, să înregistreze documentele în termen de 7 zile și să plătească impozitul lunar, până la data de 25.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.