Interimatul funcției de șef al Consiliului de administrație al „Moldovagaz” va fi deținut în continuare de Vadim Ceban, post care, cel mai probabil, va fi menținut până în 1 august, când compania „Energocom” va prelua de la „Moldovagaz” tot controlul pentru furnizarea gazelor. Noii membri ai Consiliului de administrație al întreprinderii au fost prezentați marți colectivului de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Noua componență a fost votată, săptămâna trecută, de Consiliul de observatori al companiei, după ce membrii au fost agreați de Gazprom în urma concursului organizat de Ministerul Energiei în 2024.
Astfel, au fost numiți 8 dintre cei 9 membri ai Consiliului de administrație, iar funcția de președinte a rămas vacantă din cauza incompatibilității lui Dorin Junghietu, care, deși a câștigat concursul toamna trecută, nu poate deține acest post din cauza mandatului din Guvern.
Interimatul va fi exercitat în continuare de vicepreședintele consiliului, Vadim Ceban. În cadrul concursului de anul trecut, acesta s-a clasat pe locul al doilea conform punctajului acumulat.
Noii membri, propuși de Chișinău, sunt Vadim Ceban, Eduard Calancea și Radu Mandraburcă. Din partea concernului rus Gazprom cei șase reprezentanți în consiliu sunt Anton Bubenov, Pavel Vlasov, Denis Emelianov, Roman Jelnov și Mihail Iuriev.

