Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, peste 270 de școli din Republica Moldova au decis să prelungească vacanța de iarnă până luni, 12 ianuarie. Informația a fost prezentată astăzi de Ministerul Educației și Cercetării, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor oficiale, din totalul instituțiilor de învățământ general, 563 de școli și-au reluat activitatea vineri, 9 ianuarie 2026. În același timp, elevii din alte 604 instituții vor reveni la ore începând cu data de 12 ianuarie.
Ministerul Educației și Cercetării precizează că direcțiile de învățământ au autonomie în luarea deciziei privind prelungirea vacanței de iarnă, în funcție de situația din teritoriu. Totodată, autoritățile au solicitat aplicarea unor măsuri preventive pentru a asigura siguranța elevilor și a personalului din instituțiile de învățământ.
Școlile care au optat pentru prelungirea vacanței pot decide recuperarea orelor pierdute până la data de 25 mai 2026.
Elevii au intrat în vacanța de iarnă pe 24 decembrie, iar instituțiile de învățământ au avut posibilitatea de a stabili începutul semestrului al doilea fie pe 9, fie pe 12 ianuarie 2026.

