Uniunea Europeană, principalul partener comercial al Moldovei: Exporturile depășesc 65%

0
61

Uniunea Europeană s-a consolidat ca principală destinație pentru exporturile Republicii Moldova, acestea depășind 65% din volumul total. Creșterea este semnificativă față de acum un deceniu, când exporturile către UE reprezentau doar 48%, conform datelor prezentate în studiul de piață „Export Vision”.

Expertul Andrei Crigan de la Gateway-Partners a subliniat că această evoluție reflectă o integrare tot mai profundă a Moldovei în piața europeană. Strugurii, prunele și cireșele se numără printre cele mai exportate produse, câștigând vizibilitate pe rafturile magazinelor din Uniunea Europeană.

„Exporturile moldovenești au crescut și s-au diversificat, chiar și din regiunea transnistreană, care nu trăiește cea mai bună perioadă a ei în acest moment”, a punctat expertul.

Potrivit Irinei Tolstousov, director-adjunct al Agenției de investiții, România deține în prezent 30% din exporturile moldovenești către UE.

„Chiar în această săptămână a avut loc un eveniment ce a vorbit despre reziliența Republicii Moldova în fața crizelor care tot apar regional, local și internațional, iar unul din punctele care a vizat soluțiile pe care le putem face noi pe intern este o abordare multidimensională din perspectiva exportului”, a precizat Irina Tolstousov.

Lansat în 2018, programul „Export Vision” oferă sprijin antreprenorilor locali, ajutându-i să înțeleagă cerințele pieței europene și să identifice oportunități de export. De la debutul său, inițiativa a fost organizată în 26 de ediții, beneficiind de participarea a peste 700 de companii autohtone. Programul contribuie la extinderea afacerilor moldovenești pe piața UE, facilitând accesul produselor locale la noi parteneriate comerciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.