Unitate militară modernă la Băcioi: Maia Sandu, în vizită pe șantier

Date:

Un proiect major de modernizare a infrastructurii militare prinde contur la Băcioi. Președinta Maia Sandu a mers pe teren pentru a vedea stadiul lucrărilor la noua unitate militară, o investiție menită să ofere condiții moderne de cazare și instruire pentru militari, aliniate la standardele internaționale, transmite MOLDPRES.

Șefa statului a subliniat că, după ani în care militarii au activat în condiții precare, această construcție marchează o schimbare importantă în modul în care este dezvoltată infrastructura de apărare a Republicii Moldova.

„De mulți ani vorbim despre condițiile precare în care locuiesc și se antrenează militarii moldoveni. În sfârșit, lucrurile se schimbă în bine. Așa arată șantierul noii unități militare din Băcioi. Tabăra va oferi condiții moderne de cazare și instruire, conform celor mai bune practici internaționale”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a reiterat că investițiile în apărare sunt esențiale pentru stabilitatea țării și pentru siguranța cetățenilor.

„Investițiile în apărare sunt investiții în pace, în stabilitate și în încrederea că, într-o lume complicată, putem avea grijă unii de alții și ne putem face datoria față de țară”, a punctat șefa statului.

Noua unitate militară din Băcioi urmează să fie finalizată până în 2027. Aici vor fi dislocați militarii Brigada 2 Infanterie Motorizată «Ștefan cel Mare», care în prezent își desfășoară activitatea în sectorul Buiucani al capitalei.

Aceasta este prima tabără militară construită de la independență încoace și face parte din strategia de modernizare a infrastructurii Armata Națională. Valoarea investițiilor pentru construcția unității militare de la Băcioi depășește 500 de milioane de lei, fonduri alocate din bugetul de stat.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: