Un pas pentru agricultura locală: legea lanțurilor scurte, aprobată

Date:

Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege privind lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare, susținut de 74 de deputați. Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de parlamentari din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, în colaborare cu experți independenți și în coordonare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Economiei.

Documentul stabilește cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare în Republica Moldova, cu scopul de a sprijini producătorii locali, de a reduce impactul asupra mediului și de a contribui la dezvoltarea echilibrată a regiunilor.

Potrivit proiectului, un lanț scurt de aprovizionare presupune existența unui singur intermediar între producător și consumator. Pentru a facilita identificarea acestor produse, punctele de vânzare vor utiliza logouri oficiale, iar Guvernul va crea un registru național dedicat acestor lanțuri.

Totodată, comercianții vor trebui să aplice proceduri clare și transparente pentru selectarea și evaluarea furnizorilor de produse agroalimentare.

Proiectul include și prevederi privind integrarea lanțurilor scurte în achizițiile publice. Astfel, ofertele care fac parte din astfel de lanțuri vor putea beneficia de punctaj suplimentar în cadrul criteriilor de atribuire.

Autorii menționează că legea creează baza pentru lansarea unor programe de finanțare destinate producătorilor locali, inclusiv pentru extinderea capacităților de producție, investiții în infrastructură și logistică, dar și pentru sprijin tehnic și consultanță.

Această inițiativă face parte dintr-un set mai amplu de măsuri prin care statul își propune să susțină producția autohtonă și campania „Cumpăr bun de acasă”.

Coordonarea implementării prevederilor legii va reveni Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Pentru lectura a doua, proiectul a fost comasat cu o inițiativă similară elaborată de deputații fracțiunii „Democrația Acasă”.

Legea urmează să intre în vigoare în termen de nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial, iar Guvernul va avea la dispoziție șase luni pentru a ajusta cadrul legislativ în conformitate cu noile prevederi.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: