Un pacient a murit la o zi după internare la Comrat. Medicul trimis în judecată

Date:

Un medic anestezist-reanimatolog din cadrul Spitalului Raional Comrat a fost trimis în judecată pentru neglijență în acordarea asistenței medicale, soldată cu decesul unui pacient de 47 de ani în urma unui accident rutier.

Procuratura UTA Găgăuzia a anunțat finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanță a cauzei penale. Medicul este învinuit de încălcarea din neglijență a regulilor de acordare a asistenței medicale, fapt care ar fi provocat decesul unui pacient.

Potrivit oamenilor legii, cazul s-a produs pe 19 ianuarie 2025, când un bărbat de 47 de ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Comrat, în urma unui accident rutier. Deși starea pacientului era critică, medicul ar fi apreciat eronat severitatea situației, atribuind parțial simptomele unei presupuse intoxicații alcoolice.

Conform acuzațiilor, acesta nu ar fi dispus internarea pacientului în secția de terapie intensivă, nu a asigurat monitorizarea continuă și nu ar fi inițiat la timp investigațiile și intervențiile medicale necesare.

Expertizele medico-legale efectuate au stabilit că pacientul necesita supraveghere intensivă și tratament de urgență, concluzionând că atribuirea stării de ebrietate nu justifica diminuarea atenției medicale.

„Potrivit concluziilor experților, decesul pacientului, survenit în dimineața zilei de 20 ianuarie 2025, ar fi putut fi prevenit dacă erau aplicate la timp măsurile medicale obligatorii”, se arată în comunicatul Procuraturii.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită într-un proces judiciar public, şi nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: