O fostă angajată a unui magazin de bijuterii a obținut în instanță anularea concedierii și compensații de peste 173.000 de lei. Hotărârea a fost pronunțată de Judecătoria Căușeni, după ce femeia a contestat decizia angajatorului.
Aceasta activa în calitate de vânzătoare-consultantă și a fost concediată pe motiv că nu ar fi trecut perioada de probă. Femeia a solicitat instanței anularea ordinului de concediere și repararea prejudiciului material și moral, relatează Studio-L.
Judecătoria a admis parțial acțiunea și a anulat ordinul contestat. Angajatorul a fost obligat să achite 128.405,28 lei pentru perioada absenței forțate de la serviciu.
Instanța a acordat și o compensație de 32.101,32 lei în locul restabilirii la locul de muncă, echivalentă cu trei salarii medii lunare. Alte 13.000 de lei reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În total, magazinul de bijuterii trebuie să îi plătească fostei angajate 173.506,60 lei.
Hotărârea a fost pronunțată pe 15 octombrie 2026 și poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.

