Autoritățile de la Chișinău examinează propunerea Ucrainei de a organiza controale comune la unele puncte de trecere a frontierei, pe teritoriul Republicii Moldova. Inițiativa vine pe fondul atacurilor rusești asupra infrastructurii de frontieră din Ucraina. Deocamdată, Chișinăul nu a luat o decizie privind punerea în aplicare a proiectului.
Poliția de Frontieră a confirmat, într-un răspuns pentru jurnaliștii de la Europalibera.org, că propunerea a fost transmisă de Kiev pe cale diplomatică și este examinată de instituțiile competente.
„Propunerea se află în proces de examinare de către autoritățile competente ale Republicii Moldova, fiind analizate condițiile și aspectele necesare unei eventuale implementări”, a comunicat instituția.
Deși partea ucraineană a anunțat că intenționează să deschidă noi puncte de trecere a frontierei, inclusiv prin instalarea unor module mobile pe teritoriul moldovean, Chișinăul nu a stabilit deocamdată unde ar putea fi amplasate acestea.
Totodată, nu se cunoaște dacă proiectul va necesita lucrări suplimentare de infrastructură, care ar fi costurile și sursele de finanțare sau când ar putea deveni operaționale noile puncte.
La începutul lunii octombrie, viceministrul ucrainean pentru Dezvoltarea Comunităților și Teritoriilor, Serhii Derkaci, a declarat că Ucraina își propune să deschidă noi puncte de trecere a frontierei cu R. Moldova până la sfârșitul anului 2026.
Potrivit oficialului, trei puncte de frontieră de pe teritoriul ucrainean au fost aproape complet distruse în urma atacurilor rusești, motiv pentru care Kievul caută soluții pentru menținerea circulației transfrontaliere.
Derkaci a explicat că Ucraina este pregătită să instaleze module mobile pe teritoriul moldovean, în cazul în care infrastructura necesară nu va fi construită de autoritățile de la Chișinău.
Oficialul ucrainean a estimat că primele puncte ar putea deveni funcționale în aproximativ trei luni, însă acest termen reprezintă o estimare a Kievului, nu un calendar convenit de ambele state.
„Lucrăm activ la elaborarea unei foi de parcurs”, a declarat Serhii Derkaci, precizând că autoritățile celor două țări au făcut deja un schimb de scrisori în acest sens.
Între timp, Poliția de Frontieră a precizat că, începând cu 12 septembrie, modul de organizare a controalelor la punctele Giurgiulești–Reni, Briceni–Rossoșani și Criva–Mămăliga a fost modificat temporar, pentru o perioadă de 90 de zile.
Decizia a fost luată din motive de securitate și a presupus revenirea personalului moldovean de control pe teritoriul Republicii Moldova.

