Compania publică „Teleradio-Moldova” a dat startul procedurii de selectare a unui nou director general, după ce Consiliul de Supraveghere a anunțat oficial lansarea concursului pentru ocuparea funcției. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial, informează moldpres.md.
Persoanele interesate își pot depune dosarele până la data de 10 iulie, fie în format tipărit la sediul instituției, fie electronic, cu utilizarea semnăturii digitale.
Potrivit condițiilor concursului, candidații trebuie să dețină studii superioare în jurnalism și comunicare, drept, administrație publică, management sau într-un domeniu relevant, să fie cetățeni ai Republicii Moldova și să aibă cel puțin cinci ani de experiență în funcții de conducere.
Printre cerințele obligatorii se mai numără cunoașterea limbii române și a unei limbi de circulație internațională – engleza sau franceza – la un nivel de minimum B1. De asemenea, participanții trebuie să aibă o reputație ireproșabilă, să nu dețină antecedente penale nestinse și să nu fi avut apartenență sau afiliere politică în ultimii doi ani. Sunt excluse din concurs persoanele private de dreptul de a ocupa funcții publice sau cele condamnate definitiv pentru acte de corupție.
Selectarea candidatului va avea loc în conformitate cu regulamentul aprobat de Consiliul de Supraveghere al companiei.
Mandatul directorului general al TRM este de șapte ani și nu poate fi prelungit prin realegere.
Funcția a rămas vacantă după demisia lui Vlad Țurcanu, survenită în urma controverselor legate de punctajele acordate de juriul național în cadrul concursului Eurovision Song Contest. Până la desemnarea unui nou director general, acesta continuă să asigure interimatul la conducerea instituției.

