Trei luni fără salariu: Angajații de la salubritate protestează în fața Primăriei Căușeni

0
190

În fața Primăriei Căușeni a avut loc un protest organizat de angajații întreprinderii municipale „Salubrizare și Amenajare”, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de trei luni, notează RECORDNEWS.MD  cu referire la Studio-L.

Aproximativ 30 de muncitori au cerut explicații autorităților locale, susținând că se confruntă cu datorii la facturi, rate de credit și o lipsă totală de reacție din partea administrației. Potrivit angajaților, neînțelegerile din cadrul conducerii întreprinderii ar fi motivul întârzierilor salariale.

Fosta directoare a întreprinderii, actualmente maistru, Ecaterina Baltag, acuză administrația locală de declanșarea crizei.

De cealaltă parte, primarul orașului susține că, deși în buget există bani pentru subvenționarea întreprinderii, aceștia nu pot fi folosiți pentru plata salariilor.

Situația tensionată a apărut în urma unui conflict administrativ: consilierii locali au desemnat un director, iar primarul a numit o altă persoană, ceea ce a blocat activitatea întreprinderii.

Întreprinderea municipală „Salubrizare și Amenajare” are ca fondator Primăria orașului Căușeni.

Când angajații își vor primi salariile, rămâne, deocamdată, incert.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.