Transportul public din Orhei nu mai este gratuit în orele de vârf, iar prețul unei călătorii a crescut de la 3 la 6 lei. Consiliul Municipal a aprobat modificarea în contextul pierderilor de milioane de lei înregistrate de întreprinderea „Orhei Transport”.
Anterior, bugetul municipal acoperea călătoriile din orele de vârf, iar în restul zilei pasagerii plăteau câte 3 lei. Potrivit datelor prezentate, mecanismul a generat devieri tarifare negative de peste 3,4 milioane de lei doar în primele șapte luni ale acestui an. Autoritățile au decis astfel aplicarea unui tarif unic de 6 lei, transmite LiberNews.md cu referire la moldova1.md.
Decizia a provocat reacții diferite în rândul locuitorilor. Unii consideră prețul prea ridicat pentru distanțele parcurse și condițiile din autobuze și spun că majorarea trebuia făcută treptat. Alții cer păstrarea gratuității pentru pensionari. Există însă și pasageri care apreciază că scumpirea este justificată.
Șoferii susțin că veniturile întreprinderii nu mai erau suficiente pentru întreținerea și repararea autobuzelor. Administratorul „Orhei Transport”, Igor Panfil, explică necesitatea majorării prin creșterea costurilor pieselor de schimb și ale serviciilor de reparație, dar și prin uzura avansată a vehiculelor. Potrivit acestuia, fără ajustarea tarifului, întreprinderea risca să ajungă în insolvabilitate.
Parcul auto cuprinde 35 de autobuze, dintre care între 16 și 18 circulă zilnic pe cele șase rute municipale.
După schimbarea tarifelor, singura categorie care beneficiază de reducere este cea a elevilor cu vârste între 7 și 10 ani. Pentru aceștia, o călătorie costă 3 lei.

