Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, anunță că fostul președinte român Traian Băsescu a primit înapoi cetățenia Republicii Moldova.
„Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte – spre un viitor european„, a scris Maia Sandu pe pagina ei de Facebook.
Ea a adăugat că „Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova”.
La rândul său, fostul președinte a României a ținut să mulțumească pentru efort, Maiei Sandu printr-un mesaj plin de recunoștință și deosebit respect: „Vă mulțumesc Doamnă Preşedinte Maia Sandu şi vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului roman.
„Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova. Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”, a continuat ea.
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) din Republica Moldova a decis să-i retragă în noiembrie 2018 cetățenia moldovenească fostului președinte Traian Băsescu.
Motivul invocat a fost acela că CSJ „ar mai avea nevoie de timp” să studieze cazul. În câteva ore de la decizia de amânare, magistrații s-au hotărât să respingă recursul lui Trăian Băsescu și să mențină ca atare decizia anterioară a Curții deApel.
Traian Băsescu și soția acestuia, Maria Băsescu, au obținut cetățenia moldovenească în anul 2016, dar președintele instalat atunci, Igor Dodon, a semnat un decret pentru retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu, nu și a soțieisale.
În 2017, Băsescu a atacat în instanță decizia, iar pe 10 mai 2018, Curtea de Apel i-a dat dreptate lui IgorDodon.

