În intervalul 7–17 septembrie, persoanele care traversează frontiera Republicii Moldova s-ar putea confrunta cu un trafic mai intens. Un număr mai mare de călători este prognozat atât la punctele terestre de trecere, cât și la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, inclusiv pe fondul tranzitului pelerinilor hasidici.
Pentru a face față fluxului sporit, Poliția de Frontieră și-a adaptat activitatea împreună cu Serviciul Vamal, administrația aeroportului și celelalte instituții implicate.
În funcție de dinamica traficului, autoritățile vor suplimenta numărul angajaților care efectuează verificările. Situația din punctele de trecere este supravegheată permanent, iar măsurile și resursele vor fi ajustate rapid acolo unde va fi nevoie.
Instituțiile responsabile susțin că sunt pregătite să gestioneze numărul estimat de călători, astfel încât traversarea frontierei să se desfășoare în condiții normale, iar eventualele întârzieri și neplăceri să fie reduse cât mai mult.
Poliția de Frontieră le recomandă celor care urmează să călătorească în această perioadă să își organizeze deplasările din timp și să verifice informațiile oficiale despre situația de la punctele de trecere.

