Odată cu începutul sezonului vacanțelor, tot mai mulți turiști devin prudenți și optează pentru asigurări medicale de călătorie, fie prin agenții turistice, fie prin brokeri specializați. Aceste polițe acoperă cheltuieli neprevăzute precum pierderea bagajelor, întârzieri sau accidente.
Specialiștii recomandă încheierea poliței cu cel puțin o zi înainte de plecare, pentru a beneficia de protecție din prima zi a vacanței. Cele mai frecvente solicitări vizează probleme de sănătate la copii, viroze sau traumatisme, dar sunt acoperite și situații mai grave, cum ar fi fracturile sau accidentele severe, notează recordnews.md cu referire la tvrmoldova
„O asigurare poate acoperi cheltuieli medicale de până la 60.000 de euro, dar și anulări de călătorii sau repatriere în cazuri extreme”, spune Doina Dîrzu, consultant în asigurări.
Potrivit Tatianei Burlac, reprezentant al unei agenții de turism, există și o nouă opțiune – o asigurare suplimentară în caz de întârzieri mari ale zborurilor, care permite rambursarea a circa 100 de euro per bilet dacă zborul are o întârziere mai mare de 7 ore.
În 2024, în Republica Moldova au fost încheiate peste 414.500 de polițe de călătorie, iar despăgubirile plătite au depășit 29 de milioane de lei – cu aproape 4 milioane mai mult decât în anul precedent.



